Kelemen Hunor și-a depus candidatura la Președinție

Kelemen Hunor și-a depus candidatura la Președinție
Publicat: 22/09/2014, 16:20
Actualizat: 04/02/2019, 09:58

El a arătat că pentru campania sa cuvântul cheie va fi „respectul” și că vrea „o Românie puternică”.

„Vreau o Românie respectată, o Românie puternică, o țară respectată în Uniunea Europeană și în această regiune. Eu cred că în acest moment avem toate pârghiile și toate atuurile de a deveni o țară puternică în această regiune și o țară care va avea un cuvânt de spus în Uniunea Europeană”, a spus liderul Uniunii.

Acesta a menționat că a adus la sediul Biroului Electoral Central peste 270.000 de semnături de susținere a candidaturii sale.

Kelemen a arătat că trebuie să existe un stat puternic, ceea ce înseamnă comunități puternice și indivizi puternici, respectați.

Pe de altă parte, el a menționat că România are nevoie să investească în cultură, în educație, în cercetare și infrastructură. El a spus că toate statele din UE și nu numai care au asigurat prosperitate pentru cetățeni, care au nivel de trai ridicat au investit în aceste domenii.

„România trebuie să fie o țară care va reuși în această competiție. Noi vom milita pentru acest lucru, vom arăta cum ar trebui să arate România în concepția noastră și vom arăta și problemele specifice ale comunității maghiare din România. Toate statele care sunt respectate, toate statelele care sunt puternice, pe parcursul secolului XX au rezolvat și au găsit soluții pentru problema majoritate-minoritate”, a declarat Kelemen.

El a afirmat că toate regiunile istorice din România au o tradiție bogată și puternică și că, într-o perioada în care UE se bazează foarte mult pe dezvoltarea regiunilor și pe regiuni puternice, și România trebuie să folosească acest atu, prin descentralizare, prin sublinierea identității și caracteristicilor fiecărei regiuni.

Pe de altă parte, Kelemen a spus că în România nu ar trebui să existe niciun subiect despre care să nu se poată vorbi în mod direct, liber și transparent.

Întrebat pe cine ar susține în turul doi, el a evitat să dea un răspuns: „Haideți să ne concentrăm la primul tur. Avem tot timpul să luăm o decizie, dacă va fi cazul. Poate nu va fi cazul.”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×